Hotel *** „Casa Domneasca”, vă invită să petreceţi Sfintele Sărbători de Paşte într-o zonă minunată din Bucovina  – aici, unde întotdeauna te simţi ca acasă!

Vineri – 17.04.2020

Ne întâmpinăm oaspeţii cu binecunoscuta ospitalitate bucovineană, cu un pahar de afinată sau ţuică naturală şi un suc de mere pentru cei care postesc.

Seara, începand cu orele 19, vă așteptăm la cină, tip bufet, cu produse de post și de dulce.

Sâmbătă – 18.04.2020

Mic dejun bogat, cu preparate tradiţionale din bucătăria noastră de post şi de dulce după plăcerea fiecăruia!

În continuare, vă invităm să participați la un atelier interactiv de încondeiere a ouălor de Paşte, în prezenţa unui meşter popular şi a ucenicilor săi. Vă puteţi proba îndemânarea la închistritul pe coaja de ou sau doar puteţi admira măiestria artiştilor şi cumpăra un suvenir, după care ,incepând cu orele 19 vă așteptăm la cină (tip bufet) cu preparate de post și de dulce.

Ne pregătim apoi pentru Slujba de Înviere, la Biserica Ortodoxă din Cacica sau la mănăstirile din Bucovina!

Duminică –19.04.2020

Mic dejun prelungit, unde vă așteaptăm să ciocnim un ou roșu și să gustați din produsele sfințite în noaptea de Înviere.

Program de odihnă şi relaxare la centrul SPA al pensiunii (bazin de înot, saună, ping pong ), plimbare în împrejurimi, la Salina Cacica sau în parcul de distracţii Ariniş din Gura Humorului (bazin de înot, sala de sport, telescaun).

Masa festivă din ziua de Paşte cu preparate tradiţionale gătite cu multă dăruire pentru musafirii noştri speciali! Muzică, voie bună şi o zi minunată alături de gazdele dumneavoastră, echipa de la „ Casa Domnească”.

Luni – 20.04.2020

Acelaşi mic dejun copios cu felurite preparate tradiţionale de casă.

Vizite la Muzeul Ouălor încondeiate din Vama, la Atelierul de Ceramică Neagră din Marginea sau la mănăstirile din zonă.

Vă invităm apoi la serbarea câmpenească cu balmoş la ceaun, grătare asortate, cartofi copţi, murături diverse, cânt şi voie buna!

Marti -21.04.2020

Mic dejun îndestulat după care ne luăm la revedere.

Oferta include:

  • patru nopți de cazare cu demipensiune ;

  • masa festivă de Paşte ;

  • cină câmpenească a doua zi după Paşte

  • accesul la centrul Spa al pensiunii;

  • participarea la atelierul de încondeiere a ouălor.

Meniul casei este compus din mâncăruri şi băuturi natural – tradiţionale bucovinene preparate din produse bio obţinute în gospodăria proprie.

Băuturile tradiționale (afinată, palincă, vinul casei) cat si apa minerală, plată, suc de mere, cafea, sunt incluse și nelimitate in cadrul mesei festive de Paște și cina câmpenească.

Vizitele la mănăstiri sau la muzee, plimbările în zona sunt o sugestie de petrecere a timpului liber si se efectuează pe cont propriu.

Preţ sejur: –1600 ron/persoană – loc în cameră dubla.

1700 ron/persoana – loc în apartament.

Preţurile sunt exprimate în lei şi includ TVA.

Copiii până în 4 ani beneficiază de gratuitate la cazare, în pat cu parinţii (fără pat suplimentar).

Copiii 4-14 ani cazaţi împreună cu părinţii – 50% din tariful unui loc şi se asigură pat suplimentar;

Plata sejurului în procent de 50% confirmă rezervarea (avansul nu se restituie în cazul anulării rezervării);

Diferenţa se achită cu 10 zile înainte de începerea sejurului;Nu se ofera camera dublă în regim de single.

Această ofertă poate fi modificată la cererea clientului (pot fi schimbate datele de intrare şi ieşire de asemenea prelungirea sejurului).

VĂ AŞTEPTĂM CU MARE DRAG SĂ PETRECEŢI LA NOI UN SEJUR MINUNAT!!

Tel fix: 0330562999 – Mobil: 0741309980